marți, 30 iunie 2009

Mort

Miros de formol pe un hol,
Inghetat de timp.
Un sac cu fermoar, umflat
Semn ca e plin.
O doamna cosasa priveste trufasa
La ce-a secerat.
Doi infirmieri sau brancardieri,
Se-apuca de carat.
Sacul e greu, vrea sa cada mereu,
De pe targa pe jos.
Ce frig e in morga, se-aude si-o orga,
Totul pare trucat.
Pe raftul de fier sta mortul stingher,
Si-i e frig.
Ii dau patru scanduri, o batista si ganduri,
E-mbracat in maro.
In jur niste rude si un mos ce n-aude,
Il plang.

luni, 29 iunie 2009

Spalator de umbre

Fur umbrele oamenilor ce trec pe langa mine
Si le arunc intr-un cos de paie
Le duc la rau sa le spal bine

Le bag una cate una in raul involburat
Si-ncep a curata cu peria
Pacat dupa pacat

Le cert pe cele ce s-au murdarit prea mult
Iar celor fara de pacat
Le caut cusur

Apoi le pun la loc in cosul meu de paie ponosit
Si umbrele le-napoiez
Grabit

Sa nu imi multumiti ca azi aveti umbre curate
Caci maine veti avea din nou
Zeci de pacate

Gand de furtuna

Din ochii uriasului
De deasupra orasului, curg lacrimi
Deci ploua

Gura strajerului
Din inaltul cerului, sufla
Vant bate

Din mana titanului
Din abisul oceanului, scanteie
Fulgere-n noapte

Din toba gigantului
La malul neantului, vibratii
Tunete sparte

Din inima lunii
In miezul furtunii, sunt toate
Si fulger si tunet si ape

As dori un taxi in cartierul Pajura...

Viata...viata e ca o insiruire de curse cu taxiul. Curse nebunesti, curse linistite, lungi sau scurte, oricum ar fi ele, trebuie sa platesti ca sa ajungi la destinatie. Uneori ma mult, alteori mai putin...depinde de cursa.
Sunt cazuri in care deabia te urci in taxi si iti dai seama ca ai facut o greseala si cobori, sunt cazuri in care nu ajungi la adresa dorita si paradoxal atunci platesti mai mult.
O sa ziceti ca in viata nu se platesc toate...pariem?
Orice compromis, orice ora de lucru, orice neuron omorat, orice minut departe de persoana iubita, orice sacrificiu, orice picatura de transpiratie sau stop de sange, orice cadere de calciu, orice, orice...e doar o metoda de plata.
Ca e vorba de cariera, de viata sentimentala, sexuala sau sociala, toate isi au costurile lor si evident ca nu ma refer la cele materiale.
Deci viata e o insiruire de curse cu taxiul. Noroc sa ai de taximetristi buni.
Din spate se aude o voce:
"Fiti amabil, sunteti liber?"
"Da, urcati aici in fata. Nu va mai puneti centura, sunteti in siguranta."
"Mi-e frica. Prefer cu centura."
"Fie...Si acum incotro?"

duminică, 28 iunie 2009

Concerte frate...

Nu stiu ce m-a apucat in ultimul timp dar ma culturalizez muzical...
El Negro, SS3, Duffy, Limp Bizkit... muzici diferite, stiluri diferite, oameni diferiti...
La unii pace si chileala, la altii romantism, la altii pogo....ce tare, nu stiam ca mai sunt oameni care mai fac asa ceva la concerte...dar iata ca mai sunt...si ce mai sareau ei acolo in lumea lor, si se izbeau unii de altii si ce ploua pe ei...
Si ploua pe toata lumea care era acolo, pe oamenii in tricouri, pe cei cu umbrele, pe cei cu pelerine de ploaie galbene sau albastre, pe toti cei care nu stateau pe balcon...ca pe aia nu ii ploua doar ii uda la tenesi. Tenesi care stateau inevitabil in apa. Si uite cum o puzderie de oameni erau uniti de muzica si apa...aceiasi muzica aceiasi apa...diverse uniuni si legaturi...intre ei oamenii...
Acum stau acasa si ma intreb ce va urma...
P.S. ploaia e foarte buna...spala tot...masini, oameni, tenesi, strazi... Spala tot si lasa doar ce trebuie sau ce vrem sa ramana...

sâmbătă, 27 iunie 2009

Jurnal de Vama

05:00 - Alarma de la telefon suna frenetic. Deschid ochii si ma uit in jur. Imi amintesc unde sunt si ca mi-am pus telefonul sa sune ca sa ma duc pe plaja sa fac poze la rasarit. Ma dau jos din pat si ma duc la geamul camerei de unde se vede marea. Niste nori asezati de-a lungul orizontului imi sugereaza ca mi-e lene. Decid sa mai dorm. Oricum nu vedeam rasaritul de nori.
05:02 - Ma bag la loc in pat si adorm instant.
06:30 - Ma trezesc spontan odihnit si cu ochii la mare. Soarele se reflecta in apa si trimite sageti ispititoare la mine pe tevan. Musc dintr-un papanas ramas de la masa de noaptea trecuta si ma reped in dus. Spalat, curat si placut uscat arunc niste haine pe mine, apuc aparatul foto si directia plaja.
6:45 - Aproape nimeni pe plaja...eu si trei speriati care alearga in p00l@ goala pe plaja. Ma decid sa ii ignor si ma pun pe facut poze la mare, la soare, la scoici, la oamenii care se aduna usor, usor. O fata se joaca cu niste panglici colorate intr-o combinatie de dans si aerobic...artistic ce-i drept. Un pletos impinge un carucior cu un copil pana in buza apei. Sta o vreme si se uita la apa, apoi ia copilul pe umar si incepe sa se plimbe pe malul marii. E fetita, si inca una foarte frumoasa. Are ochii albastrii si parul carliontat. In par are niste fundite...zambesc...gandul imi zboara la o persoana care uraste funditele, zambesc iar si imi intorc privirea spre apa. As vrea niste oameni langa mine, niste oameni ai mei intr-un moment de bine.
07:10 - Plec. Dar dar nu spre camera, plec de nebun pe malul marii. Imi scot tricoul si tenesii, imi prind camera foto la brau si o iau cu piciorele in apa in lungul plajei. Vad oameni adormiti, oameni mahmuri, oameni care dorm pe plaja, o narghilea, o sticla de Sec de Murfatlar... Corturile incep sa se deschida si din ele, adormiti, ies proprietarii. Se posteaza pe prosoape sau direct pe nisip. Care in costum de baie, care in blugi, care in costum traditional Eva.
08:05 - O iau spre camera. Vreau sa las aparatul foto, sa imi iau prosopul si sa ma intorc pe plaja.
08:10 - Vecinii mei nu s-au trezit...nu ma mir...
09:00 - Gata, plec...
Candva pe seara: - Am stat cam toata ziua la plaja si am luat tot soarele. Nu mai mergeti zilele astea la mare ca nu mai e soare. Treceti pe la mine poate va dau eu o portie. Oricum..acum sunt rosu, ard si ma ustura pielea....Noapte buna....sper.

vineri, 26 iunie 2009

Transformare

Lasa-mi gandurile sa te caute pe incetosate poteci,
Hoinarind efemer in penumbra,
Sa te strige, sa te cheme, sa te arati.

Lasa-mi mainile sa se franga de dorul mainilor tale,
Enigmatice creaturi de povesti,
Sa le ceara, sa le uite, sa le doara.

Lasa-mi ochii in soare pierduti,
Rataciti pe-o carare de munte,
Sa se cearna, sa se planga, sa-i saruti.

Lasa-mi buzele deshidratate in desert,
Si in drumul spre oaza sa le pui un scorpion,
Sa le-ntepe, sa le otraveasca, sa le curete.

Lasa-mi lesul in padure uitat,
Sub cerul de stele si roua,
Sa nu ma cunosti... Sa stiu cine esti...
Sa ma vrei dupa ce-am inviat.