Poftim in casa...

Am fost la munte. La Sohodol, undeva langa Bran. Genial. Dar m-am intors.
Si nu mare mi-a fost surpriza cand in coltul usii, atarnat intr-o panza proaspat tesuta dormea sforaind usor Matei. Norocul lui ca vecinii mei de apartament au fost la un botez si nu l-au deranjat sau si mai rau...ca nu l-au omorat. I-am scuturat usor plasa si l-am privit cum sare din somn cu ochi flamanzi sperand la o musculita naiva si suculenta ce s-a aventurat in capcana intinsa de el. Cand a dat cu ochii de mine, l-a pufnit rasul si a sarit sa ma stranga in brate ca pe un prieten de mult pierdut. I-am simtit ochii cum s-au umplut de lacrimi si cu glas tremurand mi-a zis:
"Nu credeam sa te mai vad. A trecut parca o eternitate de cand am plecat din Mamaia...si sincer nu eram convins ca am retinut bine adresa... M-am dus ce-i drept intai la scara A, dar n-am vazut numele tau pe nici o cutie postala asa ca am venit aici"
L-am poftit in casa si i-am aratat unde poate sa isi intinda plasa. In coltul camerei...langa fereastra. Acum imi mai ridic privirea din monitor si ma uit la el cum munceste de zor. Picaturi fine de transpiratie ii brazdeaza fruntea fara riduri. Se vede ca e fericit cu noua lui casa, chiar si temporara...zambeste...