Vand vise frumoase la oameni urati,
Vand sperante celor deznadajnuiti,
Vand gust oamenilor insipizi,
Vand culoare tuturor femeilor sterse,
Vand mancare celor flamanzi,
Vand nisip si apa sarata celor care nu au vazut marea,
Zapada celor ce nu au ajuns sa o vada anul acesta la munte,
Vand zambete oamenilor tristi,
Si gropite in obraji celor ce nu stiu sa zambeasca,
Vand babe oarbe la batrani hazi,
Vand poze instant cu maimuta la munte,
Vand tot ceea ce mi se da si nu imi place,
Vand carti stupide, parfumuri seci, tricouri mici, idei preconcepute, ganduri aberante, tristete si dor... le vand oricui le vrea la suprapret...
Dar tie nu iti vand nimic. Tie nu vreau sa iti vand nimic. Cu tine aleg sa fiu altruist si sa iti dau totul, sa ma dau cu totul. Sa iti dau clipele mele cele mai de pret, sa iti dau amintirea primului sarut, fiorul primei nopti de dragoste, placerea de a mangaia femeia iubita, sublimul din ochii mei cand te privesc, dragostea gravata in inima mea intro seara de vineri...iti dau tot ce consider eu ca e frumos in mine sau in jurul meu. Si fac asta pentru ca e alegerea mea si pentru ca tie nu vreau sa iti vand nimic... nici macar un vis...
miercuri, 25 februarie 2009
Vise cu foc si gheata
Fluierand a paguba ma invart prin camera mea de vreo 10 metrii patrati si ma gandesc ce sa fac...
Fredonez un cantecel drag, ma asez la calculator si ma pierd in conversatii interminabile cu prieteni dragi...
Inchid ochii si ma vad stand pe malul unuei mari nemarginite, intins langa tine pe nisipul incins de o zi torida de vara. Pielea ma arde dar nu ma misc. Vreau sa pastrez in amintire acea caldura si si ea sa imi arda in fiecare celula din corp imaginea ta. Sa te cunoasca fiecare neuron, fiecare fibra musculara si fiecare celula osoasa... Sa arda toate in lipsa ta si mangaierea ta sa le fie singura alinare...
Inchid ochii si ajung ostenit pe un varf de munte. Zapada ma orbeste cu albul ei incandescent, gerul ma loveste cu furie in fata, dar in mine arde totul...Pastrez amintirea ta in mine. Dar nu mi-e frica nici de gerul de afara, nici de valtoarea din 'nauntrul meu pentru ca stiu ca mai am doar cativa pasi pana la cabana unde ma astepti tu... Stiu ca ma vei strange in brate si ca brusc tot universul nostru se va restrange la o camera sumar mobilata cu peretii de lemn si cu un pat de o persoana, cu un scaun cu un picior rupt si cu o blana jerpelita in fata a ceea ce a fost candva un semineu...
Dar noi nu vom vedea toatea astea. Noi vom vedea o camera larga de palat cu peretii de marmura reca dar incalzita parca de licuririle jucause ale focului din semineul frumos ornat, cu un pat mare cu baldachin si cu picioarele incrustate cu capete de lei, iar noi vom cobori de pe fotoliile in care am baut cel mai bun vin rosu si ne vom intinde dezbracati pe blana moale si matasoasa a unui urs brun. Ne vom strange in brate si vor disparea ca prin minune orice necazuri din lume si orice problema iar cel mai sacaitor gand al nostru va fi daca sa ne culcam in pat sau pe jos si daca sa lasam storurile de la geamuri deschise sa se vada stelele sau sa ne multumim cu lumina plapanda data de foc...
Fredonez un cantecel drag, ma asez la calculator si ma pierd in conversatii interminabile cu prieteni dragi...
Inchid ochii si ma vad stand pe malul unuei mari nemarginite, intins langa tine pe nisipul incins de o zi torida de vara. Pielea ma arde dar nu ma misc. Vreau sa pastrez in amintire acea caldura si si ea sa imi arda in fiecare celula din corp imaginea ta. Sa te cunoasca fiecare neuron, fiecare fibra musculara si fiecare celula osoasa... Sa arda toate in lipsa ta si mangaierea ta sa le fie singura alinare...
Inchid ochii si ajung ostenit pe un varf de munte. Zapada ma orbeste cu albul ei incandescent, gerul ma loveste cu furie in fata, dar in mine arde totul...Pastrez amintirea ta in mine. Dar nu mi-e frica nici de gerul de afara, nici de valtoarea din 'nauntrul meu pentru ca stiu ca mai am doar cativa pasi pana la cabana unde ma astepti tu... Stiu ca ma vei strange in brate si ca brusc tot universul nostru se va restrange la o camera sumar mobilata cu peretii de lemn si cu un pat de o persoana, cu un scaun cu un picior rupt si cu o blana jerpelita in fata a ceea ce a fost candva un semineu...
Dar noi nu vom vedea toatea astea. Noi vom vedea o camera larga de palat cu peretii de marmura reca dar incalzita parca de licuririle jucause ale focului din semineul frumos ornat, cu un pat mare cu baldachin si cu picioarele incrustate cu capete de lei, iar noi vom cobori de pe fotoliile in care am baut cel mai bun vin rosu si ne vom intinde dezbracati pe blana moale si matasoasa a unui urs brun. Ne vom strange in brate si vor disparea ca prin minune orice necazuri din lume si orice problema iar cel mai sacaitor gand al nostru va fi daca sa ne culcam in pat sau pe jos si daca sa lasam storurile de la geamuri deschise sa se vada stelele sau sa ne multumim cu lumina plapanda data de foc...
marți, 24 februarie 2009
Stare de gripa si criza economica
Vand mucozitati nazale la litru,
Efectuez stranuturi la minut,
Ofer motive de stat in concediu medical,
Inchiriez germeni virali la sume modice...
Cam asa ar putea suna un anunt la mica publicitate daca m-as apuca acum sa scriu unul.
Ma intreb daca as putea sa fac bani din asa ceva...
Probabil ca da. Sigur s-ar gasi un romanas de-al nostru fara chef de munca sau vre-un cercetator diabolic care sa vrea sa imprastie gripa mea in toata lumea...
Si totusi cred ca am o gripa de criza... fara tuse sau durere in gat. Nu ca m-as plange, dar mi-e mila de cel care a luat jumatatea cealalta de gripa... nasol moment, sa nu iti mai permiti o gripa ca la carte.
Fac insemintari cu coci, stavilococi si bacili,
Ofer in arenda corp aproape sanatos pentru experimente anatomice si patologice,
Subinchiriez instalatie de produs muci.
Efectuez stranuturi la minut,
Ofer motive de stat in concediu medical,
Inchiriez germeni virali la sume modice...
Cam asa ar putea suna un anunt la mica publicitate daca m-as apuca acum sa scriu unul.
Ma intreb daca as putea sa fac bani din asa ceva...
Probabil ca da. Sigur s-ar gasi un romanas de-al nostru fara chef de munca sau vre-un cercetator diabolic care sa vrea sa imprastie gripa mea in toata lumea...
Si totusi cred ca am o gripa de criza... fara tuse sau durere in gat. Nu ca m-as plange, dar mi-e mila de cel care a luat jumatatea cealalta de gripa... nasol moment, sa nu iti mai permiti o gripa ca la carte.
Fac insemintari cu coci, stavilococi si bacili,
Ofer in arenda corp aproape sanatos pentru experimente anatomice si patologice,
Subinchiriez instalatie de produs muci.
duminică, 22 februarie 2009
La cererea publicului
Revin din perioada de tacere in care m-am ascuns cu o postare noua...pentru ca nu-i asa...se cerea...
As putea sa scriu despre regi, despre regine, despre zane sau despre o printesa frumoasa care a jucat pe degete un regat intreg zile in sir... Sau despre cat de frumoase si placute au fost acele zile... Dar nu o sa o fac pentru ca mai mult sau mai putin s-au ocupat altii de asta.
O sa povestesc despre un joc de "Baba oarba" si despre momentele in care copilul din mine s-a luat de mana cu adultul care am devenit si s-au jucat.
Au fost doua zile cu "Baba oarba". Joc traditional romanesc (cred sau mai exact asa imi place sa cred, desi sunt convins ca nu noi l-am descoperit primii) pe care nu l-am mai jucat de foarte mult timp. E un joc care desi pare banal provoaca si mintea si corpul. Ca "Baba" te chinui sa percepi cel mai slab sunet sau sa simti cea mai mica miscare in jurul tau in timp ce esti atent sa nu te lovesti de obiectele ce iti ies in cale. Ca urmarit trebuie sa ai grija in ce directie te indrepti si cum sa gasesti mereu o portita de scapare care sa te duca in siguranta departe de bratele hraparete ale "Babei". Si tote astea te obosesc rau de tot.
Si uite cum reusesc sa ma pierd in detalii tehnice semn ca deja copilul din mine s-a dus la culcare, lucru de altfel normal avnd in vedere ora inaintata.
Si o sa il las sa se odihneasca pentru ca mine dimineata ma va conduce la munca. Va merge impreuna cu mine si va zambi inocent la oamenii din autobuz sau va scoate obraznic limba la un coleg de servici. O sa imi fredoneze un cantecel stupid in urechi ("suntem 7, suntem 7 prieteni buni...tananananananatananana") si o sa aiba grija sa ma faca sa rad cand ma voi intrista. O sa imi aduca aminte ca inca mai cred in povesti si in finaluri fericite si ca in viata mai exista si altceva decat munca. Mai exista si un pumn de prieteni, si printese, si zane...si Alba ca Zapada...si cei 7 pitici...si atatea lucruri pe care incet incet le pierdem o data cu inocenta copilariei...
Si o sa incerc sa vorbesc mai mult cu el si sa ma joc mai mult cu el si sa simt mai mult ca el...si sa strig in amintirea zilelor frumoase cu "Baba oarba": Gaaarzziii!!!
As putea sa scriu despre regi, despre regine, despre zane sau despre o printesa frumoasa care a jucat pe degete un regat intreg zile in sir... Sau despre cat de frumoase si placute au fost acele zile... Dar nu o sa o fac pentru ca mai mult sau mai putin s-au ocupat altii de asta.
O sa povestesc despre un joc de "Baba oarba" si despre momentele in care copilul din mine s-a luat de mana cu adultul care am devenit si s-au jucat.
Au fost doua zile cu "Baba oarba". Joc traditional romanesc (cred sau mai exact asa imi place sa cred, desi sunt convins ca nu noi l-am descoperit primii) pe care nu l-am mai jucat de foarte mult timp. E un joc care desi pare banal provoaca si mintea si corpul. Ca "Baba" te chinui sa percepi cel mai slab sunet sau sa simti cea mai mica miscare in jurul tau in timp ce esti atent sa nu te lovesti de obiectele ce iti ies in cale. Ca urmarit trebuie sa ai grija in ce directie te indrepti si cum sa gasesti mereu o portita de scapare care sa te duca in siguranta departe de bratele hraparete ale "Babei". Si tote astea te obosesc rau de tot.
Si uite cum reusesc sa ma pierd in detalii tehnice semn ca deja copilul din mine s-a dus la culcare, lucru de altfel normal avnd in vedere ora inaintata.
Si o sa il las sa se odihneasca pentru ca mine dimineata ma va conduce la munca. Va merge impreuna cu mine si va zambi inocent la oamenii din autobuz sau va scoate obraznic limba la un coleg de servici. O sa imi fredoneze un cantecel stupid in urechi ("suntem 7, suntem 7 prieteni buni...tananananananatananana") si o sa aiba grija sa ma faca sa rad cand ma voi intrista. O sa imi aduca aminte ca inca mai cred in povesti si in finaluri fericite si ca in viata mai exista si altceva decat munca. Mai exista si un pumn de prieteni, si printese, si zane...si Alba ca Zapada...si cei 7 pitici...si atatea lucruri pe care incet incet le pierdem o data cu inocenta copilariei...
Si o sa incerc sa vorbesc mai mult cu el si sa ma joc mai mult cu el si sa simt mai mult ca el...si sa strig in amintirea zilelor frumoase cu "Baba oarba": Gaaarzziii!!!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
